Blog 24TRANSOFT

Fii la curent cu ultimele noutăţi din domeniu urmărind blogul nostru.

Pași simpli pentru economia de carburant la tir sau camion

Pași simpli pentru economia de carburant la tir sau camion

Dacă vrei să faci economie de carburant, dar nu prea știi ce să faci, îți venim în ajutor. Sigur, să dai vina pe majorarea prețurilor e pe cât de corect, pe atât de ușor, dar există soluții practice, accesibile fiecăruia.

În primul rând, odată ce faci mici schimbări în felul tău de a conduce, consumul se reduce considerabil. Greu de crezut, nu-i așa? Uite că îți punem la dispoziție câțiva pași simpli care vor face diferența:

  1. Păstrează distanţa

    E nevoie să păstrezi o distanță corectă față de mașina din față – asta duce la scăderea consumului de combustibil. De ce? Fiindcă anticiparea traficului e foarte importantă: lasă-l pe cel din față să-și facă manevrele, tu stai în spate la vreo două-trei secunde diferență. Dacă te ții aproape, vei călca mai des pe frână și vei pierde astfel energia cinetică acumulată, deci carburantul tău prețios. Nu te grăbi, e mai sigur pentru tine!

  2. Utilizează frâna de motor

    În continuare, dacă respecți punctul 1, mai ai la dispoziție și altă opțiune: folosește frâna de motor. Aceasta trebuie folosită mereu, iar efectele o să le regăsești atât la nivelul consumului de carburant, cât și la nivelul de uzură a plăcuțelor de frânare.

  3. Nu accelera mai mult decât e nevoie

    E foarte important să accelerezi susținut, fără a pleca brusc de la semafor, dar nici s-o iei din loc prea încet nu e bine – nu e un mod de a economisi.
    Știi când consumul e mai semnificativ? Atunci când accelerezi de la 0 până la 60 km/h. Dacă accelerezi doar până la 50 km/h, e mult mai benefic. Nu e mare diferența de viteză, dar face diferența la nivel de consum. Reduce cu 10% viteza atât prin oraș, cât și în afară și vei observa singur!
    Limitează accelerația, pentru ca întregul consum să fie mic. Asta e regula de bază care trebuie respectată.

  4. Verifică anvelopele

    Nu e neapărat vorba de consumul de carburant, acest pas e important și pentru confortul, siguranța ta la volan. Nu durează mult, așa că verifică presiunea din pneuri periodic. Dacă aceasta e scăzută, anvelopele se uzează mult mai repede, iar asta afectează consumul de carburant și reprezintă un pericol pentru tine. Poate știi deja că dacă le umfli mai puternic, reduci consumul, dar acesta nu e un pas recomandat. De asemenea, folosește anvelope corespunzătoare anotimpului, și dacă e posibil, poți cumpăra anvelope ecologice, economice totodată.

  5. Ai grijă la ”întreținerea” vehiculului

    Verifică orice problemă a vehiculului în service-uri, specialiștii știu mai bine ce-i de făcut! Defecțiunile mecanice pot crește consumul de carburant. O mașină neîntreținută corect, consumă mai mult cu aproximativ 10 la sută decât una care e verificată periodic!

Mai sunt și alte metode, la fel de eficiente ca de exemplu: folosește uleiul potrivit, iar dacă staționezi mai mult de un minut, poți să oprești motorul – e un consum de care nu ai nevoie.

Ca o concluzite îți recomandăm să respecți viteza legală, și ai grijă cum conduci – rezultatele o să vină de la sine!

Follow us

Lorem ipsum dolor sit amet, consetetur sadipscing elitr, sed diam nonumy eirmod.

Social

Urmarestene pe social network